logo
illustration

Salvam padurile valoroase hectar cu hectar. Impreuna!

Asociatia WWF Romania

Salvam padurile valoroase hectar cu hectar.  Impreuna!

Prin acest proiect, WWF România își propune să identifice, să protejeze și să excludă de la tăieri în scop comercial 700.000 de hectare de pădure, ceea ce reprezintă 10% din suprafața de păduri a României. Aceste păduri au o valoare ridicată de conservare. Începem cu 100 de hectare de pădure aflate în zona transilvăneană Hârtibaciu, unde vom acționa în beneficiul comunității locale.


Vom identifica valorile de conservare și mediu aflate în acest teritoriu, vom modifica amenajamentul silvic prin introducerea elementelor de protecție și vom face demersurile necesare pentru implementarea acțiunilor necesare protecției. Alături de comunitate și donatori, vom ecologiza această zonă, vom instala țarcuri de colectare a plasticului, vom reface podețele, potecile și traseele necesare pentru menținerea protecției.


Despre WWF România


Suntem o organizație de mediu, parte din rețeaua internațională WWF, prezentă în România încă din 2006 pentru a contribui la protejarea biodiversității din zona Munților Carpați, a Dunării și Deltei Dunării. Acționăm în trei domenii prioritare pentru conservare: păduri, ape dulci și specii sălbatice, la care se adaugă domeniile ce pun presiune pe resursele naturale: producția de mâncare și energie, politicile publice, fluxurile financiare și consumul. Activăm la nivel național în 5 zone prioritare pentru conservare: Maramureș, Podișul Hârtibaciului, Delta Dunării, Sud-Vestul Carpaților și Apuseni.


Proiectele majore ale WWF România se referă la identificarea și protejarea pădurilor virgine și pădurilor cu valoare ridicată de conservare, protejarea biodiversității din râuri și asigurarea conectivității naturale a râurilor, conservarea speciilor protejate de carnivore mari – urși, râși, lupi – și a sturionilor, precum și reintroducerea zimbrilor în sălbăticie (după 200 de ani de la dispariție). Pe lângă acestea, luptăm pentru adoptarea și implementarea unei legislații adecvate în domeniul mediului, care să protejeze biodiversitatea și să încurajeze investițiile „verzi” și consumul sustenabil.




----

Numărul este valabil în rețelele Digi Mobil, Orange, Telekom România Mobile și Vodafone. Taxarea se face în doi pași. Pentru a activa donația lunară, este nevoie de confirmare. Mesajul de abonare și cel de confirmare sunt complet gratuite și nu implică niciun cost suplimentar. Odată confirmată abonarea, contribuția lunară este de 2 euro, aceasta fiind taxată automat prin SMS. Dacă dorești să oprești donațiile, trimite textul „PANDA STOP” la numărul 8844 (tarif gratuit). Pentru mai multe informații, poți contacta asociația la numărul de telefon 021 317 4996.

Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. Dacă ești utilizator de servicii postplătite (pe bază de abonament), la donație nu se aplică TVA. Pe factură, donațiile vor apărea într-o secțiune de costuri cărora nu li se adaugă TVA. Dacă ești client prepaid al rețelelor Digi Mobil, Orange sau Telekom România Mobile, TVA a fost reținut la achiziția creditului, iar atunci când faci o donație, din cont este retrasă suma de 2 euro. În cazul utilizatorilor de cartelă Vodafone, suma retrasă din credit este de 1,61 euro, iar restul până la 2 euro, reprezentând valoarea TVA-ului, este transferată de Vodafone ONG-ului beneficiar.


Salvam padurile valoroase hectar cu hectar.  Impreuna!

8844

Număr SMS

PANDA

Cod SMS

2€/lună

Valoare donație

50.367

Număr de SMS-uri trimise
address icon

Bvd. Tudor Vladimirescu nr. 29, AFI Tech Park 1, et. 3, Bucuresti, Sector 5

website iconfacebook icon