EduPACT
ASOCIATIA TARA TINERILOR UNITI

EDUPACT este un proiect al Asociației Țara Tinerilor Uniți care oferă sprijin educațional și emoțional copiilor din comunități rurale defavorizate, cu scopul de a reduce riscul de abandon școlar și de a crește șansele acestora la un viitor mai bun. Proiectul se adresează unui grup vulnerabil format din 300 de copii din clasele I–VIII, din județele Buzău și Vrancea, care se confruntă cu lipsa resurselor materiale, acces limitat la servicii de sprijin și dificultăți emoționale cauzate de mediul familial sau social. Pentru mulți dintre acești copii, școala este singurul spațiu sigur în care pot învăța, se pot exprima și pot primi încurajare. Prin EDUPACT, organizăm ateliere de educație nonformală, activități de autocunoaștere, gestionarea emoțiilor, consiliere psihologică individuală și de grup, jocuri educative și activități de implicare comunitară. În paralel, lucrăm cu părinți și cadre didactice pentru a construi în jurul copiilor un sprijin solid, constant și empatic. Fondurile strânse prin SMS vor fi folosite pentru acoperirea costurilor legate de materiale educaționale, transport, onorarii pentru specialiști, sprijin logistic și promovarea activităților. Cu doar 2 euro, putem contribui la prevenirea abandonului școlar și la dezvoltarea armonioasă a unui copil. Credem că schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Cu fiecare SMS, un copil primește o șansă în plus. Fii parte din această schimbare!
-----
Numărul este valabil în rețelele Digi Mobil, Orange, Telekom Romania Mobile și Vodafone. Taxarea se face în doi pași.
Pentru a activa donația lunară, este nevoie de confirmare. Mesajul de abonare și cel de confirmare sunt complet gratuite și nu implică niciun cost suplimentar. Odată confirmată abonarea, contribuția lunara este de 2 euro, aceasta fiind taxată automat prin SMS. Dacă dorești să oprești donațiile, trimite textul TINERI STOP la numărul 8845 (tarif gratuit).
Pentru mai multe informații, ne puteti contacta asociația la numărul de telefon 0765855158.
Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. Dacă eşti utilizator de servicii postplatite (pe bază de abonament), la donaţie nu se aplică TVA. Pe factură, donaţiile vor apărea într-o secţiune de costuri cărora nu li se adaugă TVA. Dacă eşti client prepaid al reţelelor Digi Mobil, Orange sau Telekom Romania Mobile, TVA a fost reţinut la achiziţia creditului, iar atunci când faci o donaţie, din cont este retrasă suma de 2 Euro. În cazul utilizatorilor de cartelă Vodafone, suma retrasă din credit este de 1,61 Euro, iar restul până la 2 Euro, reprezentând valoarea TVA-ului, este transferată de Vodafone ONG-ului beneficiar.