logo
illustration

United Way România

Fundatia United Way Romania

United Way România

Despre proiectul „Învață să reușești”:


Prin programul „Învață să reușești”, 6500 de copii care provin din familii vulnerabile vor rămâne în școală. Aceștia vor primi ajutor la teme, vor participa la activități educative și recreative în centre de zi și școli și vor fi susținuți pentru a merge la școală – prin oferirea de rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte și o masă caldă zilnic.


De asemenea, 3000 de părinți vor participa la cursuri de parenting (Academia Părinților) și vor învăța cum să susțină progresul copiilor la școală. 800 de profesori vor participa la sesiuni de training (Academia Profesorilor) pentru a-și îmbunătăți abilitățile de lucru cu copiii aflați la risc de abandon școlar.


Tutori și mentori (voluntari din companiile partenere United Way România și din comunitate) îi vor ajuta pe copii la teme și îi vor sprijini să își valorifice pe deplin potențialul.


Despre United Way România:


United Way România este o fundație românească înregistrată în iunie 2004 și afiliată la United Way Worldwide, S.U.A. Suntem o organizație independentă, condusă de voluntari locali, iar misiunea noastră este de a îmbunătăți calitatea vieții în comunitate, prin încurajarea donațiilor individuale, corporative și a voluntariatului.


Viziunea United Way România (UWRo) este cea de a crea comunități prospere, capabile să își susțină membrii pentru a-și atinge potențialul. UWRo sprijină programe și inițiative sociale care îmbunătățesc viețile copiilor, adulților și vârstnicilor aflați în dificultate.



Munca noastră se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o educație de calitate, servicii bune de sănătate și un venit suficient pentru a întreține o familie. UWRo lucrează ca un organizator comunitar, mobilizând o rețea extinsă de parteneri din toate cele trei sectoare: companii, instituții publice și societate civilă, pentru a-și coordona eforturile și a produce un impact colectiv.

United Way România

631.615

LEI strânși

559

Total donatori
address icon

Calea Floreasca 246C, Cladirea Sky Tower, etaj 2, Bucuresti, Sector 1

website iconfacebook icon