Burse de terapie
Asociatia kinetobebe

Burse de terapie este un proiect unic, finanțat de Asociația Kinetobebe prin campanii de fundraising dedicate, care oferă sprijin copiilor ce au nevoie de terapii de recuperare de lungă durată, dar care nu pot beneficia de tratamentele necesare în sistemul medical de stat. Programul asigură acces gratuit la terapii complexe printr-un concept integrat „one-stop-shop”, stimulând dezvoltarea motorie, cognitivă și lingvistică. Beneficiarii programului sunt copiii născuți prematur, bebelușii cu deficiențe neuromotorii, nou-născuții cu sindroame genetice, copiii cu afecțiuni ortopedice sau neurologice, precum și cei cu tulburări de spectru autist, tulburări cognitive sau de dezvoltare senzorială. Prin intermediul burselor de terapie, acești copii primesc intervenții specializate care contribuie semnificativ la dezvoltarea și integrarea lor. În 2024, proiectul și-a propus să ofere peste 10.000 de burse gratuite, aducând sprijin esențial copiilor cu dizabilități neuromotorii și familiilor lor, oferind șansa unei dezvoltări armonioase și a unei vieți mai bune.
-----
Numărul este valabil în rețelele Digi Mobil, Orange, Telekom Romania Mobile și Vodafone. Taxarea se face în doi pași.
Pentru a activa donația lunară, este nevoie de confirmare. Mesajul de abonare și cel de confirmare sunt complet gratuite și nu implică niciun cost suplimentar. Odată confirmată abonarea, contribuția lunara este de 2 euro, aceasta fiind taxată automat prin SMS. Dacă dorești să oprești donațiile, trimite textul KINETOBEBE STOP la numărul 8845 (tarif gratuit).
Pentru mai multe informații, ne puteti contacta asociația la numărul de telefon 0765601536.
Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. Dacă eşti utilizator de servicii postplatite (pe bază de abonament), la donaţie nu se aplică TVA. Pe factură, donaţiile vor apărea într-o secţiune de costuri cărora nu li se adaugă TVA. Dacă eşti client prepaid al reţelelor Digi Mobil, Orange sau Telekom Romania Mobile, TVA a fost reţinut la achiziţia creditului, iar atunci când faci o donaţie, din cont este retrasă suma de 2 Euro. În cazul utilizatorilor de cartelă Vodafone, suma retrasă din credit este de 1,61 Euro, iar restul până la 2 Euro, reprezentând valoarea TVA-ului, este transferată de Vodafone ONG-ului beneficiar.